Premierul Victor Ponta a declarat, joi, referitor la ancheta vizând angajați ai CFR Călători suspectați de fapte de corupție, că este foarte bine dacă s-au luat măsuri împotriva „unor scheme de corupție care există de foarte mult timp”, adăugând că este păcat că se întâmplă așa târziu.
remierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, la Carei, unde a asistat la ceremonii oficiate de Ziua Armatei, cum comentează ancheta privind fapte de corupție la CFR Călători, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Dacă s-au luat măsuri împotriva unor scheme de corupție care există de foarte mult timp, este foarte bine. Din păcate, aceste rețele de corupție au existat și există în foarte multe instituții publice. Repet, spun foarte bine, păcat că așa târziu. E ca și în cazul unei boli, cu cât se trata mai repede, cu atât era mai ușor”, a declarat Ponta.
Descinderi ale anchetatorilor au avut loc, joi dimineață, la sediul CFR Călători și la regionalele CFR Călători din țară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajați suspectați de fapte de corupție.
Conform anchetatorilor, au fost emise 81 de mandate de aducere care vor fi puse în executare joi, persoanele vizate fiind angajați de la regionalele CFR Călători din București, Brașov, Cluj, Iași și Craiova. Până la ora transmiterii acestei știri, procurorii Parchetului Tribunalului Brașov au reținut nouă persoane – controlori de tren sau revizori de la Regionala CFR Călători Brașov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Brașov, Alina Popescu, infracțiunile vizate în acest dosar sunt luare de mită, dare de mită, asociere în vederea de săvârșire de infracțiuni și divulgarea de informații nedestinate publicității în vederea obținerii unui folos material, iar prejudiciul estimat în perioada vizată de anchetă, respectiv un an și jumătate, este de aproximativ 200 de milioane de lei.
„Conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet. Le cereau bani pentru a nu le întocmi acte premergătoare contavenției la regimul
circulației pe calea ferată, așa cum prevede legea. Ulterior, pentru a-și putea desfășura în continuare acest gen de activitate dădeau o parte din banii
primiți mai departe către superiori, iar la rândul lor aceștia îi dădeau mai departe mai sus, până la nivelul revizorilor”, a spus Popescu.
Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la București, banii erau predați prin intermediul chioșcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau și rude ale angajaților CFR Călători.
„Locațiile unde să făcea tranzitul de bani pot fi și acestea. Destinatarii finali ai banilor urmează să fie stabiliți clar în cursul investigațiilor. Posibil să fie și rudele celor implicați, nu pot infirma”, a mai afirmat reprezentantul Parchetului.
Directorul CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a declarat, joi, că în această anchetă sunt vizate aproximativ 200 de persoane, printre care controlori și șefi de tren.
Ștefan Roșeanu a precizat că, potrivit estimărilor, aproximativ 30 la sută din călătoriile la nivel național sunt fără bilet anual, iar compania pierde în acest fel 100-150 de milioane de lei anual din neîncasarea biletelor la casă.